Malanca din Crasna

Cea mai numeroasă, cea mai puternică malancă din Ucraina are loc pe 13-14 ianuarie în satul Crasna, în apropiere de granița cu România. Carpații se ridică perete pentru protejarea tradițiilor locale, limba peste tot este română, iar evenimentul este sărbătorit într-un mod care ar fi meritat să intre pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, precum carnavalul din Basel și Podenosul portughez. Malanca din Crasna, în mod tradițional, este un lucru care aparține strict bărbaților și este plină de testosteron. Personajele principale sunt "regii și reginele" în costume populare românești, "moșnegii și babele", care poartă măști și umblă cu cârje și furci de tors, "ursul", " țiganul", "doctorul" și "evreul". Unele cătune au "căiuți" în haine festive. În urmă cu câteva decenii, personajul "dracului" a dispărut fără urme: se spune că preotul a interzis reproducerea de spirite rele iar băiații s-au supus. Unicitatea obiceiului local constă în masivitatea, energia și simbioza tradițiilor: în malancă s-au împletit obiceiurile românești, austriece și șvabe (cândva a trăit aici o mare comunitate de coloniști germani).

În mod surprinzător, într-o singur orășel, chiar dacă odată adunat din două sate separate, există încă costume complet diferite. Cel mai vestic cătun al orașelului "Sus" - este apărătorul vechilor tradiții. Malanca din Sus are ținută strictă - de parcă nu ar exista în lume flori din plastic și panglici fluorescente. Este aproape monocrom: țigani aici sunt îmbrăcați în negru. Acest monocrom se găsește și în alte cătune doar în uniforma comandantului. „Urșii” au aceleași cușme și aripi de paie în formă de inimă și o batistă brodată pe piept. Buzduganele în mâinile țiganilor nu suferă de gigantomanie și au un „canac” roșu.

Umerii lați de urși de paie, ce se aseamănă cu niște aripi, apar în cătunul Deal și ajun dimensiunile maxime în cătunul Trajean. Anvergura aripilor-„labe” cresc în fiecare an. Cu zeci de ani în urmă, era o medie de trei metri, iar acum există urși-fluturi cu aripi de până la șase metri. Acest costum cântărește aproape un centner și nu e deloc ușor de-l purtat, așa că după fiecare curte pentru „urși” se organizează o mică pauză. Urșii se întind pe pământ, li se servește mâncare, ceva de băut. Dacă „ursul” fumează, va fi adusă și țigara. Este nevoie de efortul a doi bărbați adulți pentru a ridica un malancar ca acesta în picioare. Genunchii ursului în „pantaloni” de paie nu se îndoaie - se ridică deodată pe picioarele drepte. „Țiganii” de pe Deal sunt îmbrăcați în pantaloni roșii, iar pe cap - bandane. Cu măciuca e aceeași poveste ca și cu aripile: dimensiunea lor la „țiganii” de la Putna și Trajean este hipertrofiată. Nu mai este o măciucă, este deja un mic soare pentru sateliții-„urși” legați de lanț. Pe măsură ce dimensiunea crește, crește și greutatea simbolului țiganului - din nou jocuri masculine pentru alfa-bărbați: deții cea mai mare măciucă - aferim, poți fi mândru.

Cătunul Putnei are „urși” de rogoz, care arată ca niște căpițe de fân. „Țiganii” din Putna sunt însă cei mai impresionanți participanți ale sărbătorii locale. În căști cu coarne, pătate cu funingine, în cârpe multicolore, atârnate cu piei de iepuri, lupi și vulpi (pădurile Carpaților sunt bogate în animale) - ca niște personaje eroice din „fantasy”.

Un costum tradițional de „evreu” poate fi recunoscut după o pălărie înaltă de tip „joben” și un diplomat în mână. În valiză - o varietate de ceasuri, documente importante și alte mărunțișuri.

Un întreg consiliu de „medici” iese pe stradă în timpul malăncii: otorinolaringologii apucă publicul de urechi; ginecologii aleargă după bărbați cu instrumente, care ar fi mai cunoscute femeilor; sinistrii chirurgi pândesc victimile cu ferăstraie lângă drum - și este mai bine să nu cazi în mâinile „reanimatorilor”.

O altă mască tradițională pentru acest eveniment este „țiganca”, însărcinată și cu o păpușă în brațe. Rolul ei este să oprească mașina, să-i împingă șoferului sub nas păpușa, să-i explice că este copilul său și apoi să-i ceară pensie alimentară pentru copii.

Cine și în ce se va deghiza de următoarea malancă, se decide la ședințele de ziua Sf. Nicholai (19 decembrie, stil vechi). În seara zilei de 13 ianuarie, deghizații merg prin sat cu muzicieni, cântând sub ferestrele fetelor locale până dimineața. Băieții malancari organizează o sărbătoare pentru fetele lor prin februarie cu fondurile colectate.

În curte, totul se întâmplă conform unui vechi ritual care nu s-a schimbat de zeci de ani. În primul rând, proprietarii sunt felicitați de „babă” și „moșneag”. Apoi „regii și reginele” dansează în cerc, cântând „Hora unirii”. Apoi vine rândul „evreilor” și al dansului lor sălbatic. Între timp, „medicii” scotocesc, făcând copuste mici tuturor celor pe care îi întâlnesc. Apogeul acțiunii este interacțiunea în curtea îngustă din fața casei dintre „țiganii” și „urșii” lor. „Țiganii” lovesc pământul cu măciuca lor grea - iar „urșii” se repezesc unul pe celălalt, încep să lupte cu vuietul sălbatic. „Țiganii” calmează fiara cu cuțite și topoare. Pare destul de brutal și înțelegi doar de aproape: totul este un joc, un ritual.

Tradițiile aici sunt cultivate de la o vârstă fragedă. A fi în malancă este o onoare. Dar, chiar dacă nu sunteți în ea, nimeni nu vă va interzice să cântați un cântec despre urs cu restul malăncii. Acest cântec românesc, care începe cu un solo de trompetă pătrunzător, este cunoscut în Crasna de toată lumea și este considerat un imn. Regele Carpaților este proslăvit în el, ursul este negru, puternic, capabil să te sperie. Dar omul a îmblânzit fiara și îl face să sară după comandă.